Diocesi Ortodossa Romena d’Italia
Via Ardeatina n° 1741, 00134, Roma – Italia;
Tel: (0039)067 197 361
Pelerinaj în Ţara Sfântă
21- 28 februarie 2017
MARŢI- 21 februarie- Întâlnire la aeroportul Roma Fiumicino Terminal 5 la ora 7.00. Zbor El
Al ora 10.10. Sosire pe Aeroportul Ben Gurion, ora 14:40. În funcție de timp, vizite: CESAREEA
PALESTINEI– golf la Marea Mediterană: locul în care se află reşedinţa lui Ponţiu Pilat şi unde Sf.
Apostol Pavel a fost întemniţat mai înainte de a fi plecat la Roma. Este locul din care Sf. Apostoli,
după pogorârea Duhului Sfânt, s-au îmbarcat în corăbii şi au pornit spre cele patru colţuri ale
lumii pentru a propovădui Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi, ruinele Apeductelor
Romane. HAIFA: Biserica Stella Maris– peştera în care a vieţuit Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul;
Grădinile Persane; Cazare şi cină Tiberias/Nazareth.
MIERCURI- 22 februarie- Cana Galileii, Muntele Tabor, Nazaret (locul în care a locuit Sfânta
Familie, Biserica Bunei Vestiri, Izvorul Maicii Domnului). Cazare şi cină Tiberias/Nazareth.
JOI- 23 februarie– Marea Galileii: Tabgha – Înmulţirea celor 5 pâini şi 2 peşti, Pescuirea
Minunată, Cetatea Capernaum, Biserica Sf. Apostoli, Muntele Fericirilor. Opțional- plimbare cu
barca pe marea Galilei. Opțional- mâncare tradițională cu peștele Sf. Petru la un restaurant .
Cazare şi cină la Bethleem.
VINERI- 24 februarie- HOZEVA: Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, Moaştele Sf. Ioan Iacob
de la Neamţ, Peştera Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, a Duhului Sfânt. Ierihon- Așezământul
Românesc. Dudul lui Zaheu. Sf. Gherasim de la Iordan, “Kasser al Yahoud”- Locul original al
Botezului. Marea Moartă. Cazare şi cină Bethleem.
SÂMBĂTĂ- 25 februarie- BETHLEHEM: Se vizitează Biserica Naşterii Domnului, osuarul cu
Sf. Moaşte ale celor 14.000 de prunci ucişi de Iord. Beith Sahour- Câmpul Păstorilor, Mănăstirea
Sf. Teodosie cel Mare, Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit. Seara, cazare şi cină la Bethleem. Opţional:
la orele 23:30 deplasare la Sfântul Mormânt pentru Sfânta Liturghie.
DUMINICĂ- 26 februarie- Drumul Crucii- Via Dolorosa cu cele 14 staţii– finalul Drumului
Crucii: Golgotha, Piatra Ungerii, Paraclisul lui Adam, Mormântul Domnului, Biserica Învierii şi
Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (locul aflării Sfintei Cruci). Timp liber pentru
cumpărături în cetate. Drumul continuă spre Muntele Sion: Mormântul lui David, Foişorul Cina
cea de Taină, Biserica Adormirii Maicii Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt. Cazare şi cină in
Ierusalim.
LUNI- 27 februarie- IERUSALIM: MUNTELE MĂSLINILOR: Mănăstirea Eleon; Locul Înălţării
Domnului nostru Iisus Hristos; Biserica Pater Noster; Biserica Dominus Flevit (Domnul plânge
soarta Ierusalimului); Grădina Ghetsimani: Mormântul Maicii Domnului; Biserica Naţiunilor
(locul unde se află piatra pe care a stat Iisus Hristos în noaptea dinaintea prinderii Sale, rugându-
se pentru tot neamul omenesc. (Vezi Matei 26,39, Marcu 14, 32-50). EIN KEREM: Patria Sf. Ioan
Botezătorul; Biserica Naşterii Sf. Ioan Botezătorul se află locul unde se află casa Elisabetei şi a lui
Zaharia; Biserica Vizitării (Întâlnirea Maicii Domnului cu Elisabeta). Cazare şi cină în Ierusalim.
MARŢI- 28 februarie- Transfer la aeroport. Check in ora 03.10. Decolare ora 06:10. Sosire la
Roma Fiumicino Terminal 3 la ora 09.00.
Contact Israel: Ms. Dorit Keren 009 72 52 42 41 825

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu